Actualitatea ambasadei

Reuniunea rețelei medicilor originari din România, la Berlin

La data de 31 oct. a.c., Ambasada României a organizat în parteneriat cu Mitropolia Europei Centrale și de Nord reuniunea rețelei medicilor originari din România, care s-a desfășurat în prezența doamnei Natalia – Elena Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni. Din cadrul delegației Ministerului pentru Românii de Pretutindeni au mai făcut parte Victor Ionescu, subsecretar de stat, Alina Hagima, secretar general și Rareș Achiriloaie, consilier Cabinet ministru.

Reuniunea a fost deschisă de Ambasadorul Hurezeanu, care a subliniat atenția deosebită acordată de Ambasadă promovării mediilor de excelență profesională din cadrul diasporei române și construirii de rețele profesionale. A fost subliniat faptul că proiectul derulat de Ambasadă de-a lungul ultimilor ani, sub genericul Clubului Academic Român, este un proiect pilot, care în paralel cu demersurile de structurare a unor rețele a profesioniștilor de marcă din cadrul diasporei române a dezvoltat și o platformă on line dedicată prezentării culturii române pentru publicul german și structurării în mediul virtual al acestor comunități profesionale de referință.

Ministrul Natalia - Elena Intotero a adresat felicitări pentru activitatea desfășurată de medicii originari din România și pentru bunul renume adus școlii de medicină din România, precum și pentru sprijinirea proiectelor de cooperare cu mediile profesionale și instituțiile de profil din România. Au fost prezentate activitatea și programele derulate de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, subliniind că ministerul, alături de membrii Guvernului, lucrează la implementarea unor măsuri menite să încurajeze reîntoarcerea și reinserția profesională în România.

ÎPS Părinte Mitropolit Dr. Serafim Joantă a evidențiat buna colaborare a Ambasadei cu Mitropolia de la Nürnberg, reuniunea de la Berlin realizată cu participarea medicilor români din landurile de Nord ale Germaniei fiind premearsă de o întâlnire similară a medicilor din Sudul Germaniei, ce a fost găzduită de Mitropolia de la Nürnberg, pe 22 septembrie a.c. S-a exprimat optimismul și dorința pentru continuarea parteneriatului celor două instituții, care s-a dovedit deosebit de binevenit, prin organizarea pe viitor a unor reuniuni dedicate specialiștilor în domeniul IT, a cercetătorilor, oamenilor de afaceri și a oamenilor de cultură ș.a. pentru sprijinirea construirii de parteneriate și derularea de proiecte profesionale, sociale sau filantropice, cu impact în cadrul diasporei sau în România.

La reuniune au participat cca. 70 de medici originari din România, printre care: Acad. Prof. Dr. Anca-Ligia Grosu, Prof. Dr. Firu Opri, Prof. Dr. Michael Untch, Prof. Dr. Serban-Dan Costa, Prof. Dr. Horia Sîrbu, Prof. Dr. Ioana Braicu, P.D. habil. Dr. Cătălina Suzana Stîngu, precum și personalități din alte domenii, precum Prof. Dr. Hans - Christian Maner, istoric, Bianca Bourbon, manager general Coca-Cola Germania, Dr. Florin Manea, specialist în informatică, Dr. Gabriela Costea, cercetător, Dr. Ioan Costina, cercetător ș.a.

Discuțiile din cadrul întâlnirii s-au concentrat pe stimularea proiectelor bilaterale susținute de profesioniști și instituții din România și Germania în domeniul medical, pe stimularea şi sprijinirea creării de reţele socio-profesionale și pe valorificarea mai eficientă a potenţialului de competenţă al elitelor comunităţilor româneşti în cadrul reţelelor socio-profesionale (medici, IT-iști, arhitecţi, jurişti, cadre universitare, cercetători, studenţi).

În cadrul dezbaterilor s-a conturat necesitatea unei infuzii de management performant în beneficiul reunirii rețelelor profesionale pe o platformă comună, care să funcționeze ca un hub de oportunități și posibilități de dezvoltare dedicat excelenței profesionale din cadrul diasporei române. În perioada următoare va fi continuată acțiunea de cooptare a unor personalități din mediul managementului de top și a celui antreprenorial, pentru a permite o structurare adecvată și o funcționare performantă a unei astfel de platforme cu un spectru larg de profesii. Implicarea personalităților distinse în cadrul Galei pentru Centenar în susținerea acestui demers conferă o credibilitate specială acestui proiect.

„Munca echipei de la Ambasadă, condusă de Excelența Sa, domnul ambasador Emil Hurezeanu, este un model pentru toate statele în care există comunități românești, iar lansarea în premieră a Rețelei medicilor români din Germania este un prim pas către încurajarea tuturor românilor de a se uni sub forma rețelelor profesionale sau a asociațiilor pentru a lucra împreună și a dezvolta proiecte de interes comun”, a subliniat ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero.

 

În prim plan

Ghiseu consular online

23.02.2017

Cetățenii români care au reședința sau domiciliul în Germania pot accesa site-ul www.econsulat.ro pentru a solicita orice …

PRECIZĂRI PRIVIND EXERCITAREA VOTULUI PRIN CORESPONDENȚĂ

08.08.2019

ÎNREGISTRAREA – completarea formularului online de pe portalul www.votstrainatate.ro cu opţiunea pentru votul prin…

Rubrică specială pe pagina de internet a MAE referitoare la organizarea în străinătate a alegerilor pentru Președintele României din noiembrie 2019

06.08.2019

Ministerul Afacerilor Externe a lansat pe pagina oficială de internet o rubrică specială destinată informării…

Alegeri pentru Președintele României – 2019

05.08.2019

Alegeri pentru Președintele României – 2019 – Votul în străinătate – INFORMAȚII GENERALE Alegerile…