Actualitatea ambasadei

Consultare a doamnei Corina Crețu, comisar european pentru politici regionale, cu membri ai platformei rețelelor profesionale de excelență din Germania

În contextul acțiunilor derulate pe linia Președinției României la Consiliul UE, precum și în contextul formatele de cooperare europeană cu parteneri din Germania, la data de 27 martie a.c., doamna Corina Crețu, comisar european pentru politici regionale, a avut o întâlnire de consultare cu membri ai platformei rețelelor profesionale de excelență din Germania.

Ambasadorul Emil Hurezeanu a subliniat în cuvântul de deschidere interesul Ambasadei pentru construirea unui hub academic al comunității române din Germania, prin accesarea de oportunități de dezvoltare a proiectelor de cooperare româno-germană derulate cu implicarea specialiștilor români de top din mai multe domenii profesionale. Corina Crețu a prezentat oportunitățile de susținere a proiectelor prin finanțarea din fondurile de dezvoltare regională ale UE, insistând asupra necesității creșterii capacității de atragere a unor astfel de fonduri prin cooperarea partenerială dintre comunitățile profesionale ale românilor din străinătate și mediile profesionale și instituționale din România.

În cadrul discuțiilor a fost evocat interesul pentru sprijinirea unor proiecte de twining între clinici medicale din Germania și România. De asemenea, inițiativa construirii unor centre de expertiză la nivelul rețelelor profesionale (înființarea unui Centru de Studii Românești la Berlin, ca parteneriat între Universitatea Humboldt din Berlin, Universitatea din București și o fundație locală de suport se află într-o etapă avansată a consultărilor bilaterale). A fost avansată propunerea constituirii unui PMU – Project Management Unit, la nivelul platformei rețelelor profesionale din diaspora germană, pentru capitalizarea unei expertize în scrierea și managementul proiectelor europene. În context, au fost evocate facilitățile de cercetare ce urmează a fi disponibile în cadrul proiectului laserului de la Măgurele (ELI – Extreme Light Infrastructure), dar și un exemplu de succes al cooperării în domeniul cercetărilor pentru tehnică spațială, prin crearea la Politehnica din București a Centrului de Cercetare pentru Informație Spațială – CEO Space Tech, în parteneriat cu European Space Agency (ESA) și Agenția Spațială Română (ROSA). Un alt punct de interes l-a reprezentat dorința de a sprijini fondarea de start-up-uri în domeniul IT, cu implicarea specialiștilor români în domeniu din Germania.

Din partea echipei comisarului european Corina Crețu au participat domnii Ioannis Latoudis și Rastislav Prokopic, din partea diasporei profesionale române participând la întâlnire un grup numeros de medici, IT-iști, cercetători, specialiști în managementul științei sau studenți.

Întrevederea a prilejuit un schimb fructuos de opinii asupra necesității de fructificare a oportunităților de finanțare din fonduri UE, reconfirmând determinarea Ambasadei de a sprijini o mai bună structurare a platformei rețelelor profesionale de excelență din cadrul diasporei române din Germania, precum și crearea de parteneriate multiple cu parteneri profesionali și instituționali din România și Germania, în cadrul proiectului derulat de Ambasadă României la Berlin sub genericul Clubului Academic Român.

 

 

Lista secțiilor de votare din Germania (80) pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie 2019

22.10.2019

Mulțumim persoanelor care ne-au sprijinit activ și care și-au exprimat acordul pentru a participa ca membri în secțiile de …

Ghiseu consular online

23.02.2017

Cetățenii români care au reședința sau domiciliul în Germania pot accesa site-ul www.econsulat.ro pentru a solicita orice …

În atenţia cetăţenilor români care intenţionează să voteze la alegerile prezidenţiale din 22 – 24 noiembrie la LEIPZIG

12.11.2019

ANUNT În atenţia cetăţenilor români care intenţionează să voteze la alegerile prezidenţiale din 22 – 24 noiembrie …

Întrevedere cu delegația medicilor români participanți la Forumul Mondial pentru Sănătate

30.10.2019

La data de 29 octombrie a.c., delegația României formată din Acad. Prof. Dr. Dan Mircea Enescu și Dr. Andrei Baciu, care a…