România

Iohannis, la Varşovia: Ambiţia mea este ca summitul Iniţiativei celor Trei Mări să aducă rezultate palpabile

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, joi, cu omologul său polonez, Andrzej Duda, despre summitul Iniţiativei celor Trei Mări care va fi organizat în septembrie la Bucureşti.

"Ambiţia mea şi a echipei mele este să avem un summit care duce spre rezultate palpabile, concrete. Vrem să intrăm pe discuţii aplicate, pe proiecte regionale, proiecte aşteptate de toţi participanţii la acest summit", a afirmat Klaus Iohannis, în conferinţa comună cu Andrzej Duda.

El a indicat că se doreşte ca acest format că fie şi unul de tip economic.

"Dorim să implicăm efectiv investitorii într-un format de tip forum economic. Aceste lucruri cu siguranţă vor genera o nouă dinamică, iar în viziunea noastră este important să nu rămână un format simplu, regional. (...) Vrem să discutăm proiecte foarte concrete de infrastructură, proiecte de energetică, proiecte de afaceri. De aceea am organizat şi organizăm un forum economic al summitului şi împreună, sigur, noi doi cu ceilalţi, credem că vom reuşi să avansăm înspre proiecte concrete care vor aduce plusvaloare întregii regiuni", a spus Iohannis.

Şeful statului a subliniat că din acest motiv se contează în continuare pe partea americană.

"Suntem siguri că vom avea o reprezentare din partea SUA pe măsură, contăm pe sprijin european şi vom vea o participare europeană foarte bună", a arătat Iohannis.

La rândul său, preşedintele polonez a arătat că, în ceea ce priveşte Iniţiativa celor Trei Mări, se urmăreşte dezvoltarea infrastructurii.

"Consider că sarcina mea principală, şi sunt convins că şi domnul preşedinte consideră la fel, este de a construi nu numai relaţii cât mai bune cu ţările vecine, cu ţările cu care colaborăm, ci de a crea un efect sinergetic, e vorba de dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea economică, pentru a asigura un standard de viaţă cât mai înalt, până la urmă, societăţii noastre, pentru că toate aceste demersuri până la urmă au drept finalitate acest lucru", a spus Andrzej Duda.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

Ghiseu consular online

23.02.2017

Cetățenii români care au reședința sau domiciliul în Germania pot accesa site-ul www.econsulat.ro pentru a solicita orice …

Reacția Ambasadei la informarea publicată în contextul Zilei Naționale a României de postul de televiziune ZDF - update

03.12.2018

În data de 1 decembrie 2018, postul național de televiziune ZDF a publicat următoarea știre despre Ziua Națională a…

Protestbrief der Botschaft von Rumänien auf die von ZDF veröffentlichten Information zum Nationalfeiertag Rumäniens

03.12.2018

Als Reaktion auf die am 1. Dezember 2018 von ZDF veröffentlichten Information zum Nationalfeiertag Rumäniens hat die…

Ziua Națională – Centenarul Statului Român Modern

01.12.2018

La 28 noiembrie a.c., Ambasada României la Berlin a organizat Recepția dedicată Zilei Naționale a României, marcată în…